Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Emoții de Sărbători: Evdochia Aelenei în Proiectul „Clopoțelul de AUR”

Emoții de Sărbători: Evdochia Aelenei în Proiectul „Clopoțelul de AUR”(424)

Pe rețelele de socializare, am întâlnit ceva cu adevărat neașteptat - un moment de sinceritate și plin de emoție. Poate că luna sărbătorilor aduce la suprafață tot ce este mai nobil în noi, dar uneori ne mai reamintește și de frumusețea copilăriei.

În urma participării active la Caravana Medicală, senatorul AUR Evdochia Aelenei a demarat o nouă inițiativă lăudabilă pentru a sprijini copiii din familiile defavorizate din Dobrogea. Profund impresionată de dificultățile lor, prin proiectul 'Clopoțelul de Aur', Evdochia Aelenei aduce bucurie în inimile micuților care nu au avut șansa să primească vizita Moșului. În continuare, puteți găsi textul și videoclipul postate pe pagina de socializare a senatorului AUR Evdochia Aelenei:

„Este foarte important să nu uităm locul de unde am plecat, satul unde ne-am născut.
De aceea, ori de câte ori am privilegiul de a putea dărui ceva, îmi amintesc de copilăria mea – o copilărie pe o străduță de la sat, care în pragul sărbătorilor se umplea de zâmbetele și fericirea noastră, a copiilor de atunci.


Însă astăzi, străduța care era plină cândva nu mai are decât 5 copilași. Satul a îmbătrânit, tinerii au plecat, iar nepoții s-au născut departe de bunici.


Sperăm însă, cu acest proiect, să aducem zâmbetul și fericirea cu care am crescut noi la sat. Căci cea mai sinceră fericire este aceea a unui copil.”

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.