Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR

SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR(1584)

Așa trebuie să se fi simțit, în ultimul an, Mihai Lupu, părăsit de conducerea PNL Constanța,cu sabia lui Damocles a procesului de „luare de mită”, deasupra capului. Justiția a confirmat nevinovăția evidentă a președintelui CJC și a clasat acest dosar, bazat mai degrabă pe plângeri ale unor detractori din propriul partid, decât ale unor adversari politici.

Oricum, Mihai Lupu s-a suspendat din toate funcțiile politice, lasând Justiția să-și facă treaba, un pas înapoi făcut tot mai rar în zilele noastre, de către politicienii români. De neînțeles este retragerea sprijinului politic semnată de liderii PNL Constanța. Printr-un comunicat de presă, aceștia își justifică decizia: „Mihai Lupu a tratat cu dispreț încrederea liberalilor care l-au pus în funcție” este nefondată, pentru că toți știu că, acum 3 ani, ei l-au rugat insistent să candideze. „Nu a susținut proiectele și finanțările primarilor liberali pe care i-a tratat cu indiferență”, este, de asemenea, un alt neadevăr contracarat de Lupu, imediat după ședința de consiliu:

„Sunt primari PNL care mi-au spus, cu capul în jos, că au fost forțați de actuala conducere, să mă blameze.”

Liderii PNL insistă: „Nu a reușit să ofere niciun proiect constănțenilor”, ceea ce este o exagerare voită , în condițiile în care Lupu a asigurat, prin implicare consecventă, discuții directe cu miniștrii Veștea și Rafila, finanțarea construirii unui nou spital „Mama și copilul” în Constanța.

Partidul meu este județul Constanța!

Rugat de presă să comenteze la finele ședinței de consliu, Mihai Lupu a răspuns prompt acuzațiilor: „Despre ce sprijin politic vorbește Huțucă? Din contră, ne-a pus frână la construirea spitalului sau a drumurilor județene...Eu nu am ajuns un obedient a lui Huțucă, Bourceanu și alții. Vor culege la anul, ce au semănat.”

Întrebat de către ziariști dacă va trece la alt partid, Lupu a fost categoric: „Partidul meu este județul Constanța. Este cel mai mare partid. ...Cu siguranță voi candida la președinția CJC. Cu orice partid care dorește să mă sprijine, voi fi alături de acesta, pentru dezvoltarea județului Constanța.”

 

Rezoluția de încetare a urmăririi penale, semnată de însuși procurorul șef, Andrei Bodean, al cărui profesionalism este indiscutabil, arată limpede că Lupu a fost nevinovat de la bun început și că a fost victima unui denunț mincinos făcut, poate, chiar cu rea intenție și direcție.

Mihai Lupu: „S-a făcut dreptate! Sunt nevinovat!”

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.