Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Recunoșterea paternității

Recunoșterea paternității(681)

În actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în cazul stabilirii filiaţiei prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească definitivă şi încuviinţarea purtării numelui precum și în cazul contestării recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii;

Declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de către tată în faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea, din care să rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează consimţământul mamei.

Tatăl minor îl poate recunoaşte singur pe copilul său dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice.

Recunoaşterea făcută la înregistrarea naşterii sau ulterior de tatăl copilului născut în afara căsătoriei se face după cum urmează:
a) prin declaraţia scrisă, dată în faţa ofiţerului de stare civilă;
b) prin înscris autentic, în faţa notarului public sau a instanţei judecătoreşti;
c) prin testament.

Declaraţia de recunoaştere a unui copil din afara căsătoriei autentificată se poate depune, după înregistrarea naşterii, la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de domiciliu, care o va trimite la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ- teritoriale care are în păstrare actul de naştere al celui recunoscut, pentru a se face menţiunea de recunoaştere pe marginea actului respectiv; declaraţia de recunoaştere făcută de un cetăţean străin se depune, personal sau prin împuternicit cu procură specială, la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere al celui recunoscut.

În cazul recunoaşterii prin testament, persoana interesată depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de domiciliu o copie legalizată, în extras, a testamentului, cuprinzând textul prin care se face recunoaşterea.

Menţiunea de recunoaştere poate fi înscrisă şi din oficiu, în baza comunicării biroului notarial care a efectuat autentificarea declaraţiei sau a testamentului.

Înscrierea hotărârilor judecătoreşti, definitive şi irevocabile, privind stabilirea paternităţii, contestarea recunoaşterii, încuviinţarea purtării numelui sau de tăgăduire a paternităţii ori contestarea filiaţiei faţă de mamă se face, la cererea persoanelor interesate, prin menţiune pe marginea actului de naştere al titularului acestuia.

În situaţia în care ulterior, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, s-a încuviinţat purtarea numelui de familie al părintelui faţă de care s-a stabilit filiaţia, menţiunea se înscrie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai acestuia, iar în cazul copiilor majori numai la cererea acestora.

După operarea menţiunii de recunoaştere, de contestare a recunoaşterii, de stabilire a filiaţiei sau de tăgăduire a paternităţii ori de contestare a filiaţiei faţă de mamă, se retrage certificatul de naştere şi se eliberează alt certificat, cu noile date de stare civilă.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.