Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
Găinăriile de la Casa Județeană de Pensii Constanța

Găinăriile de la Casa Județeană de Pensii Constanța(2643)

Prima găinărie: cei ce au muncit în grupe de muncă, în speță la sala mașinilor la motoare de peste 650 de CP și pe platformele de foraj au deja pensiile micșorate între 1500 și 2500 de lei; au dispărut puncte din stagiul de cotizare, atât din stagiul complet, cât și din cel suplimentar de peste 25 de ani, deci o diminuare a punctajului dintre ultima decizie și decizia primită.

A doua găinărie, de data asta în cârdășie cu Poșta Română: plicurile livrate cu deciziile noi nu au ștampilă din partea poștei, astfel că, deși pe decizie este menționată data de 01.08.2024, plicul ajunge cu o întârziere de cel puțin 20-30 de zile, ceea ce face imposibil un răspuns la termen (20-30 de zile, așa cum este afișată informația pe site-ul instituției) dacă petentul se adresează în scris sau vine în audiență la Directorul executiv Samoilă Cristina, miercuri orele 9-12, la directorul executiv adjunct Stabiliri și plăți pensii, luni între 9-12 și șef serviciu Stabiliri pensii, marți între orele 9-12.

Ca să înțelegeți că nu scriu din auzite, Legea 221/2018, aplicabilă celor ce au lucrat în grupe de muncă, nu mi s-ar fi aplicat nici până azi, dacă în 2020 nu mă adresam cu cerere onor Casei Județene de pensii Constanța.

Cât privește decizia actuală, toate datele mele sunt greșite, dispărându-mi 7 ani peste 25, și 10 puncte din ultima decizie primită de la această instituție, atât de binevoitoare și grijulie cu pensionarii constănțeni, astfel că și pensia mi-a fost diminuată atât pe stagiul de cotizare contributiv, cât și pe punctele de stabilitate contributive, care au dispărut dintr-un condei, de parcă nu ar fi fost. Ce rușine!

 

P.S. Cui i se adresează fotografia de deschidere a site-ul Casei Județene de Pensii Constanța?
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.