Poemul zilei(335)
Am deplâns pulberea și carnea
Szabó Lôrinc
Oare ce am deplâns văzând iepurele singur
intrând în bătaia puștii? Porunca întâmplării care aduce sfârșitul,
și în așa fel amestecă, topește, îngheață,
frige, că totul devine nimic, materie, formă,
culoare devin una în noi, semenii mei, ca-n tine, Dragostea mea;
viața cu fiecare grăunte al Maculării te-ncercuiește pe tine,
o-ncercuiește pe Bajor Gizi, pe Cleopatra.
Asta am deplâns... E-n zadar să jelești: nu, nu mai plâng;
cu sine însuși se luptă creierul în zbaterea lui
și numai orgiile chinului și le serbează...
Am deplâns pulberea și carnea,
și mi-e rușine, că așa, într-o doară, precum un copil,
din nou m-am certat cu ceea ce demult eram împăcat.
(din volumul Anul 26, Recviem liric, în românește de Elisabeta Dobrițoiu, Ed. Univers, 1981).
