Poemul zilei(339)
Prima seară
Arthur Rimbaud
Era atât de dezbrăcată,
Că, indiscreți, mari pomi deja
La geam, vicleni, frunzișul roată
Și-l azvârleau sprea ea, spre ea.
Ședea-n fotoliu-mi, goală-aproape,
Cu-mpreunate mâini, și prin
Picior treceau fiori, cum sta pe
Podea, atât de fin, atât de fin.
Eu alb la față, ca de ceară,
Priveam o rază cât un fir
Cum în surârs, pe sâni îi zboară –
O muscă pe un trandafir.
O sărutai pe fine glezne
Și-avu un dulce râs brutal,
Suind în triluri limpezi, lesne,
Râs adorabil, de cristal.
Ea sub câmașă își retrase
Picioarele: ,,Vrei să-ncetezi!”
– Întâi curaj părea să-mi lase,
Apoi pedeapsă – restul, vezi!
– Zvâcnind sărmanul sub buze,-alean
Eu ochii-i sărutam. – Și cum
Pe spate capu-și da, din gene
Bătu: ,,E și mai bine-acum!...
O vorbă, domnule, doar...” Restul
Zvârlii în sânu-i, c-un sărut.
Ea-mi însoți cu râsu-i gestul,
Un râs promițător, plăcut...
Era atât de dezbrăcată,
Că, indiscreți, mari pomi deja
La geam, vicleni, frunzișul roată
Și-l azvârleau spre, ea, spre ea.
(din volumul Corabia beată, traducere din limba franceză de Mihai Nemeș, Ed. Paralela 45)
