Poemul zilei(211)
Timp fără dinți
Eta Boeriu
Cum te născusem, prunc de timp sălbatec,
de zâmbete golit și sfiiciune,
purtându-te la sânul meu prin frunze,
și cum mușcai pe-atunci, sălbăticiune,
cum te hrăneam cu de lumină lapte
ca să-ți tocesc cu dinadinsul zimții,
cum, și când sânul mi-l goleai de sânge,
nu-ți resimțeam mai dulci ca buza dinții,
cum te feream păzindu-ți noaptea somnul,
(în somn creșteai de două ori cât mine)
și peste zi cu spaimă rece jocul
mereu mai crud cu puii de jivine,
cum și cântam când te-năspreai, nebuna,
cum te-mblânzeam când spumegai ca râul,
o, mânz al meu, neliniștit, o sâmbur,
cum îți strângeam să-ți rupă gura frâul,
ca azi să-mi crești domesticit și geamăn
cu timpul ce ne gâtuie-n cătușe,
și-n loc de muște, ca pe-o iarbă grasă
ne paște și ne rumegă în gușe!
(din volumul Ce vânăt crâng, Ed. Dacia, 1971)
