Poemul zilei(340)
Măsura timpului
Jean-Joseph Rabearivelo
1, 2, 3 – 12
Soarele iese anevoie din mare
șiroind încă
la porțile cerului.
Până la scada lunii
în apa neagră a fântânilor.
1, 2, 3 – 12
Ce-o fi? Vreun băiețaș care învață adunarea?
– Dar a trecut de mult de numărul apostolilor!
Și acul acesta fără ureche
acul acesta căutând o ieșire din temnița sa de sticlă
în timp ce se împrăștie turmele stelelor
reîntorcându-se în pășunile lor neștiute.
Și acul acesta fără ureche ce face?
Adună așchii de timp?
– Fetița mea, cu câte rochii ai îmbrăcat păpușa?
1, 1–2, 2–3, 3–12
În goana timului
zadarnic harponat de un ac!
Unde sunt înțelepții și simplitatea lor!
Ei socotesc timpul după obiceiurile animalelor
și miresmele plantelor;
trezirea broaștelor, cântatul cocoșilor
zborul păsărilor
mirosul florilor.
Și după umbră mai ales,
sufletul acesta nevăzut,
după umbra nedespărțită de om
știau trecerea timpului
pe care-l învingeau
sau care-i învingea
(din volumul Efigii în abanos. Din lirica neagră francofonă, traducere de Gavril Ședran și Mircea Traian Biju, Ed. Albatros, 1978)
