Literatura
Poemul zilei(265)
Oricare dintre pietre ridici
Paul Celan
Oricare dintre pietre ridici –
tu-i descoperi
pe cei care au nevoie de ocrotirea pietrelor:
goi,
ei înnoiesc acum împletirea.
Oricare dintre arbori dobori –
tâmplărești
tăblia patului pe care
sufletele iar se adună,
ca și cum nu s-ar zdruncina
nici acest
eon.
Oricare dintre cuvinte rostești –
tu mulțumești
putrezirii.
(din Opera poetică 1, traducere inedită din limba germană de George State, Ed. Polirom, 2015)
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.