Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
Literatura
Poemul zilei

Poemul zilei(245)

Șapte septeme de noapte

                                        Odysseas Elytis

I

Visuri și visuri au venit
La nașterea insomniilor
Nopți și nopți în albul
Insomniei de lebădă

Răcoarea adie prin frunze
Cum în imensul cer
Sentimentul pur.

II

Nopți favorabile au adus pacea
Și dincolo de o melodie străină
Îndrăgostită
Vrăjitoare a unor ecouri de demult

Rămâne acum umbra care se-ndoaie
Și încrederea ei întreruptă
Și bezna ei nevindecată – acolo.

III

Toți chiparoșii arată miezul nopții
Toate degetele
Tăcere

În afara ferestrei deschise a visului
Încet-încet se deșiră
Confesiunea
Și ca o fantomă se abate între ele!

IV

Un umăr dezvelit
Ca adevărul
Își răscumpără așteptarea
Pe această margine a nopții
Care strălucește singuratică
Sub luna grea de mister
A melancoliei mele.

V

Noaptea cea fără pază au luat-o amintirile
Adânc albastre
Roșii
Galbene

Brațele ei s-au umplut de somn
Părul ei, de vânt,
Ochii ei, de tăcere.

VI

Noapte de necercetat, imensă dezolare
Pleoapă neadormită
Înainte de-a afla suspin se-aprinde suferința
Înainte de-a se cântări se-nclină pierderea

Așteptare în veghea muribundului
Cum silogismul din zadarnice meandre
Se sfarmă pe voalul soartei.

VII

Diadema Lunii pe fruntea nopții
Când umbre își împart spațiul
Vederii

Și suferința ce-o măsoară urechea exersată
Fără voie se surpă
Înlăuntrul ideii ce devine pustie de melancolia
Stingerii.

 

(din volumul Odele Mării Egee, traducere, antologie, prefață și note de Ioanid Romanescu și Adrian Baboș, Ed. Albatros, 1990)

 

 

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.