Poemul zilei(266)
Cocoșatul din parc
Dylan Thomas
Cocoșatul din parc
Un domn solitar
Rezemat între copaci și apă
De când se trag zăvoarele parcului
Lăsând să intre copacii și apa
Până la clopotul de noapte duminica iar
Mâncând dintr-un ziar pâine
Bând apă din cana cu lanț
Copiii au umplut-o cu pietriș
Din bazinul care-mi amăgi corabia
Dormind într-un coteț de câine
Dar nimeni nu l-a pus în lanț.
Venea devreme ca păsările
Ca apa se așeza
Domnule strigau Hei domnule
Haimanalele orașului
Fugeau când clar îi auzea
Ieșiți din sunet
Dincolo de lac și stâncărie
Făcând pe cocoșații de departe
Râzând când el își scutura hârtia
Prin larma de la zoo prin dumbrăvi
De sălcii se ferea de paznicul
Cu bastonul de strâns frunze moarte
Și bătrânul câinele ce doarme
Singur printre lebede și guvernante
Cât băieții printre sălcii întărâtă
Tigrii și îi fac să ragă iar
Pe pietre și dumbrăvile
Albastre sunt de marinari
Cresc ziua-ntreagă pân-la dangătul
Clopotului o siluetă de femeie
Dreaptă ca un ulm tânăr
Înaltă din oasele lui ieșind
Să stea în picioare noaptea
După trasul zăvoarelor și lanțurilor
Întreaga noapte prin parcul în destrămare
După ce arbuștii și grilajul
Păsările iarba copacii lacul
Și băieții sălbatici inocenți ca fragii
L-au însoțit pe cocoșat
La cotețul său în umbra mare.
(din volumul Viziune și rugă, în românește de Constantin Abăluță și Ștefan Stoenescu, Ed. Univers, 1970)
