Poemul zilei(286)
Ploaie
Julieta Dobles Yzaguirre
Dacă ne-am duce către ploaie
împreună,
ținându-ne de mâini.
Dacă-am putea doar să ne luăm de mână
și să ne scufundăm
în urmele adânci, lăsate
pe țărmul cu nisip al mării.
Dacă ochii mei ar privi mai mult
și mai adânc în ochii tăi,
până acolo unde se vede lacrima,
căutându-i lumina sărată,
strigătul, aripa,
descoperindu-i țărmul
adânc al rădăcinii din orbite.
Dacă am întinde numai mâinile,
inima, suferința dintre noi toți,
cât de ușor ar fi să ne-nțelegem,
cât de ușor ne-am recunoaște rostul nostru
pe adâncile palme ale pământului.
Cât de ușor ar fi să le umplem
cu viața noastră, cu cântece,
cu săruturi, cu vise.
Dacă ploaia ne-ar primi
după atâta sânge
cât ducem pe chipuri,
cât de ușor am șterge umbra
care ne plutește în priviri ca o aripă
mutilată.
Cât de ușor ar fi atunci,
să facem copii
sub transparența mării,
sfâșiind strigătul
pe care-l primim de la cei morți,
sfâșiind lacrima
care astăzi, urcă, prin noi
înăbușindu-ne.
Dacă ne-am duce către ploaie
împreună,
ținându-ne de mâini,
către ploaia nesfârșită a mării.
(din volumul Poezie contemporană din Costa Rica, antologie, traducere și cuvânt înainte de Darie Novăceanu, Ed. Univers, 1978)
