Poemul zilei(303)
Aerul apei
André Breton
Într-o frumoasă dimineață din anul 1934
Aerul era splendit trandafir de culoarea roșioarei
Și pădurea în clipa când mă pregăteam să intru
Se deschidea ca un copac cu frunza ca foița de țigară
Pentru că te așteptam
Și pentru că atunci când tu te plimbai cu mine
Orișiunde
E gura ta de bunăvoie un giuvaier cu-ncrustături
De unde neîncetat pornește roata albastră și difuză
și spartă care urcă-ntr-una
Ca să pălească în făgaș
Toate vrăjitele vedenii grăbeau să-mi iasă înainte
O veveriță își lipise de inima mea burta albă
Nu știu cum se ținea
Însă pământul era plin de scăpărări mult mai adânci
decât răsfrângerile apei
Ca și cum în sfârșit metalul de coaje s-ar fi scuturat
Și tu culcată pe cumplita mare de piețe prețioase
Te răsuceai într-una
Goală
Într-un imens și straniu soare făcut din foc de artificii
Eu te vedeam cum te desfaci încet dintre radiolari
Chiar dintre scoicile ariciului de mare, m-aflam acolo
Ba iartă-mă nu mai eram
Îmi ridicasem tocmai capul mă părăsise cufărașul viu
din velur imaculat
Și mă-ntristasem
Ceru-ntre frunze strălucea năuc și țeapăn ca o libelulă
Vream să-nchid ochii deodată
Cele două laturi ale lemnului se-ndepărtară brusc
și-apoi căzură
Fără zgomot
Ca două frunze din mijocul unei imense lăcrămioare
O floare-n stare să cuprindă și să conțină întreaga noapte
Eram acolo unde nu mă vezi
În undele miresmei risipite
Mai înainte de-a se întoarce la viața schimbătoare
de fiecare zi
Și am avut timp să îmi lipesc
Gura de șoldul tău de sticlă.
(traducere de Virgil Teodorescu)
(din Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi, vol.2, ediție îngrijită de Ion Caraion și Ovid S.Crohmălniceanu, Ed. Minerva, 1975)
