Poemul zilei(248)
Balada lui Villon către ibovnica sa
François Villon
Mândrețe caplă ce mă ții avere,
Cumplit de rea, fățarnice odor,
Iubirea mai cruntă decât fier e,
Te pot numi pierii mele sor:
Otravă dulce, leac ucigător,
Trufie ce duci oameni la pierzare,
Chip fără milă, au legile nu vor,
Făr' a scădea, s-ajuți pe cel ce n-are?
Mai bine mă duceam aiuri a cere
Ajutorare, cum eram dator;
Aș huzuri și astăzi în plăcere,
Pe când așa-n rușine fug de zor:
,,Pe el! Pe el!” Cu toții mă-mpresor.
Și ce? Muri-voi făr' de apărare/
Când mila vrea, dintru al ei izvor,
Făr' a scădea, s-ajuți pe cel ce n-are.
Un timp va fi când orice vlagă piere,
Se trece trupul tău înfloritor;
Aș râde-atunci, dac-aș mai fi-n putere,
Dar, vai, mișca-voi din picior,
Bătrân eu; tu urâtă-ngrozitor!
Ci bea din plin cât bați ulița mare,
Dar ca să cruți durere tuturor,
Făr' a scădea, s-ajuți pe cel ce n-are.
Închinare
Stăpâne, tu, mai mare peste dor,
N-aș vrea de loc să-ți fiu cu supărare,
Dar drept e, pe Isus Mântuitor,
Făr' a scădea, s-ajuți pe cel ce n-are.
(din volumul Balade și alte poeme, traducere de Dan Botta, Editura de Stat Pentru Literatură și Artă, 1956)
