Poemul zilei(223)
Cioplitorul de saboți
Emile Verhaeren
Aprinde repede făclii
Femeie, palidei Marii,
Bărbatul tău cearșaful scurmă,
Își vede ziua cea din urmă.
Copiii, ceată nestrunită,
Din școală năvălind, pripită,
Fac să răsune-n fugă toți
Albii saboți, negri saboți.
– Voi, pruncilor ia încetați!
Zvon greu pământului să-i dați
Când moare-n casa-nvecinată
Un om ce blând fu viața toată!
– Femeie, nu te mânia
Când sufletu-mi spre cer o ia;
Lasă-i să sune-n cale toți
Albii saboți, negri saboți!
– Sub geam de-o trece lărmuind
N-auzim preotul venind,
Nici clopotul din paraclis,
Nici cel cu facle mari trimis.
– Saboți străvechi ca scriși de peană
Nu am cioplit eu în dugheană?
Lasă-i pe drum să sune toți
Albii saboți, negri saboți!
– Și cine-o spune rugăciuni
Cu glas senin ca din bătrâni,
Așa cum Domnul le-a sortit
Fără să fie zădărit?
– I-aud în depărtări dând roată
Cu inima-mi, cu viața toată;
Lasă-i pe drum să sune toți
Albii saboți, negri saboți!
– Cât timp pe stradă or să sară
Bătând cadența lor barbară,
La moartea ta sau a altuia
Nu cântă îngeru-aleluia!
– Mai vin să le ritmeze jocul,
Rotește-n cerul mare focul;
Să sune-n fundul serii toți
Albii saboți, negri saboți!
(din volumul Antologie de poezie belgiană de limbă franceză, îngrijită, tradusă și comentată de Radu Boureanu, Editura Pentru Literatură, 1968)
