Poemul zilei(219)
Am stăbătut orașe
Omar Lara
Sunt ani de când tot drumețesc prin vasta lume
a Tatălui
întâi că bârna grea nu prea era o bârnă apăsătoare
ci o povară blândă pe trunchiul meu
erau mâinile tale, coloana ta ușor strâmbată,
era chiar sexul tău dulce și crud
erau coapsele tale iubite adânc de mine
atât de netede de pale de duioase
am străbătut orașe prin urmare
cu dulcea mea povară
vreo așchie uneori intra prin haine mă pișca îngrozitor
era de-ajuns să-mi amintesc
îți jur să-mi amintesc de vechea fericire
ca sângele ce se scurgea din coastă
și-mi păta cămașa
să se preschimbe într-o sevă lină
ți-o aduceam prinos
cu alte multe lucruri mai puțin bizare
dar tot neîndoioase.
Amintire a fericirii!
Cum să-ți explic ce-a mai urmat
când a urmat
din ce pricină
nimeni n-ar fi în stare taina s-o dezlege
chiar de-ar putea ar fi lipsit de sens
apăsătoarea bârnă e un castel de lemn
asemeni stivelor din stația Imperial
(noi le numeam castele) cam asta e povara
ce mă apasă (exagerez desigur ca oricine)
cum așchiile sfâșie tu n-ai să știi vreodată.
În apărarea mea spun doar că n-ascult zvonul
mulțimilor
glumele lor
că le străbat năucitor de anonim
că ele mă privesc dar nu sarcastic nu cu ură
ci simplu, ca pe omul știutor s-ascundă
că nu-i decât un vaiet fără de istov.
Destinul meu hărăzit de Tată
în ziua oarecare (departe mi se pare)
când noi ciocneam în hanul Miezului de Noapte.
Era la ceasul rău, mi-amintesc.
(din volumul bilingv Insule plutitoare. 1974-1976 Poeme, traducere de Mihai Cantuniari, Ed. Cartea Românească 1980)
