Poemul zilei(232)
Casa timpului pierdut
Carlos Drummond de Andrade
Am bătut la poarta timpului pierdut, nimeni n-a auzit.
Am mai bătut o dată și încă și încă o dată.
Nici un răspuns.
Casa timpului pierdut era acoperită de iederă pe jumătate;
și de cenușă pe cealaltă.
Casa unde nu locuiește nimeni, iar eu băteam și chemam
de atâta durere de a chema fără să fiu auzit.
Băteam pur și simplu. Iar ecoul amplifica
neliniștea mea de a întredeschide acest palat îngheat.
Ziua și noaptea se confundă atunci când speri,
când bați și bați.
E sigur că timpul pierdut nu există.
E doar o căsoaie goală și condamnată.
(din volumul Mașina lumii și alte poeme, traducere din portugheză de Dinu Flămând, Ed. Humanitas, 2012)
