Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
Literatura
Poemul zilei

Poemul zilei(266)

Vieții
                       Virgil Carianopol

 

Nu ți-am spus până acuma viață
Ce de mult, de când mă știu, tot vreau.
N-am putut cu tine până astăzi
Un pahar de liniște să beau.

Ședea de-o parte, nefirească tare,
În fața ștearsă-a negrului pian,
Cu ochii clari, dar totuși fără soare
Și orice gest atât de diafan.

Mișcându-se era numai sfială
Iar când ședea de inimă aproape
Își ținea strânse degetele-n poale
Ca niște păsări, parcă, să nu-i scape.

Pornind să cânte, degetele-i fine
Ca o furtună peste tot fugeau
Iar clapele pianului, divine,
Naintea lor grăbite-ngenunchiau.

S-amestecau privighetori cu cintezi,
Canari cu ciocârlii zburau cântând,
Ca-ntr-o pădure-acordurile limpezi
Zburau prin sală-n voia lor zburând.

Simțeai înalturi, zbuciume, văpaie,
Ceva adânc se așeza-n frământ
Iar notele, ca niște evantaie,
Dădeau răcoare, adiind din cânt.

Și când sfârșea-n aplauzele toate
Ea-n alte părți se apleca de vis
Iar pleoapele îi tremurau ciudate
Ca o perdea, pusă-ntr-un geam deschis.

(din volumul Scară la cer, Ed. Minerva 1983)






 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.