Poemul zilei(201)
Tatăl meu în mine
Pencio Slaveikov
El zace-acolo unde zac toți ai noștri morți,
Și unde orice criptă e un sfârșit de soartă.
Acolo unde lespezi și mohorâte porți,
Pe mai departe-un nume al celor morți îl poartă.
El se-odihnește-acolo. Și-acolo totuși nu-i
Decât ce mai rămase din lumea-i omeneacă!
Trăiește al său spirit în mine, fiul lui,
Și cugetele-i toate în mine-or să trăiască.
În voia mea întreagă, eu voia lui o știu,
În tot ce fac tresaltă îndemnul lui fierbinte,
În fiecare clipă îl simt în mine viu
Și-mi luminează gândul și pașii înainte.
E forța lui în forța cu care eu lovesc
Și îl aud: ,,Izbește-n robia seculară!
Stăpân fii vieții tale! Pe-ntinsul omenesc
Tu luptă – pe vecie și lanț, și jug să piară!
Cu mine să te-asemeni, ia paloșul divin!
Fii prooroc dreptății! De adevăr dă știre!
Și întărindu-ți brațul mânia, pe deplin,
Tu dăruit iubirii, fii aspru și-n iubire.
Fii vrednic, dar, de mine!”
Și-am fost, și sunt, și-oi fi
De tine vrednic, tată! Căci viu te simt în mine
Și-n fiecare noapte, și-n fiecare zi,
Îți voi urma porunca și-ndemnul tău de bine.
La verbul tău măiestru, îl însoțesc pe-al meu!
La ale tale fapte adaug pe-ale mele.
Cu tine și-n județul viitorimii, eu
Voi împleti aceleași cununi și-aceleași stele.
Cu flacăra ce-n suflet atât mi-a mocnit
Eu numai către tine am năzuit în viață,
Ca plopul ce se-nalță cu creștetu-n zenit
Și soarelui se-nchină, cu dragoste în față.
Dumnezeirii astăzi îi simt suflarea: cum
Pe creștet mă atinge cu aripi mângâioase.
E binecuvântarea c-un mers pe-același drum
Și că ți-am dus făclia cu mâinile pioase!
Și e un semn că vieții o lege i-ai lăsat:
În mine să te aflu, să dăinuiesc prin tine,
Ca să se-nchege-n faptă și visul minunat
Spre gloria neștearsă a unei vremi ce vine!
(din volumul Versuri alese, în românește de Victor Tulbure, Editura pentru Literatură Universală, 1967)
