Literatura
Poemul zilei(255)
seară de toamnă
fereastra de la spital
devine oglinda mea
Zinovy Vayman (SUA)
*
umbra păsării
de la umbra pomului
spre umbra gardului
Christopher Herold (SUA)
*
înserare –
privesc spre locul
unde trenul dispare
Brian Tasker (Marea Britanie)
*
soare de februarie –
o pauză lungă între
picăturile de la țurțur
Andja Petrovic (SUA)
*
dimineață fără vânt –
stuful parcă stă
să foșnească
Max Verhart (Olanda)
(Selecție de poeme din antologia Flori de câmp, frunze noi, coordonată de Susumu Takiguchi, Ed. Ami Net International, Marea Britanie, 2002, traducere și adaptare de Ion Codrescu)
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.