Poemul zilei(288)
Nașterea
Pier Paolo Pasolini
Străvechiul sentiment al meu
că m-am născut; știind că sunt pe lume
fără alt sprijin decât acela că exist,
și că exist definitiv, și totuși firav
ca strigătul venit de peste câmp departe
care răsună scurt ca un ecou
adânc într-un preafericit și invizibil pântec;
ah, cum mi se redeșteaptă
mai fericit și mai deplin
când vin pe lume-n visele
din faptul zilei, când se luminează.
Iată-mă-s cu trupul meu
peste pătuțul de copil, în zori,
în ciripitul păsărelelor pe-acoperiș.
Cântecul acela îmi dă viață;
cântul acel mă readuce la început,
când nu eram încă nimic când mama
era doar o imagine de copilă
care cânta-mprejur.
Și totuși m-am născut;
și acum rămân în astă nesfârșită
amăgire la ceasul
când mă trezesc la viață; și-ntreg trecutul meu
ce-nchis e în memorie
atârnă nu mai mult ca umbra
din care a purces povetea mea.
(din volumul Poesie/ Poezie. Selecție, traduceri și note de Smaranda Bratu Elian și Dana Barangea, Ed. Tracus Arte,2022)
