Poemul zilei(265)
Mario Bojórquez
Miluiește-mă, Doamne, pe mine
și fă ca lucrarea ta să-ți răspundă Ție
Francisco Cervantes
Împovărat de rana mea dar fără să am la gât o funie
Cu nimic prins în lațul meu dar și cu neînduplecatul zbucium
care mă imploră
Ce nu mai atinge osul tocit, și nici viziunea cea de la urmă
Aici nu departe de cel de alături
Îmi trec prin minte amintiri de pe cheiurile aerului
unde prin alte vremuri umbra mea ancorase
Încep să-mi aduc aminte și zic
Șapte cuvinte lipsite de strălucire și de recoltă
pentru memoria ta cea crudă
Că dincolo de râu
Unde odihnește orașul în costum strălucitor de scafandru
Unde am visat deunăzi să mă întorc pentru a rămâne
Se spulberă dorințele
Și din nimic rămâne doar o substanță vagă care nici nu mă mai numește
Și nici nu conține vigoarea întreagă, lumina unui timp aprins.
(din volumul La espina en la flor / Spinul din floare. Poeți mexicani contemporani, traduceri și note de Dinu Flămând și Maria Elena Răvoianu, Ed. Școala Ardeleană, 2016)
