Poemul zilei(221)
Cashel II
Ernst David
nevinovate ca peștii la intrarea în vârșă
rod vocile la pietre
eu mă furișez însă pe după stâncă
într-o strălucire dureroasă jumătate orb
văd silueta
respir
dincolo de mărginire
parfumul câmpurilor
la aceasta am fost împins de vânt
cum firul într-o plasă:
în linii luminoase și roșii
eram înfășurat într-o suprafață
eram parfumul sâmburilor umezi
când noaptea se-ntinde și pleacă
eram un călăreț
dezmierdat de calul său
sorbeam glasul mierlei
albastru și verdele mării
le înscriam în răstimpul respirațiilor mele
filtram geometria spatelui unei dune
în gâtlejul unui șarpe galben-maroniu
care-mi atârna în față de-o ramură
eu însumi sunt ramura aceasta
ființez împreună cu zgomotul șuierat
din apropiere
cu tunetul ploaia frunza șoptitoare
cu traiectoria hoților de noapte ființez
într-o tăcere desăvârșită
simplu limpede
cu râset de copil călărește visul
prin aerul de octombrie rece strălucitor
alunecă dincolo
în conștiința trează
asta află liniștea ca spațiu
îl măsoară
răzor de ogor la tufă la ciupercă la piatră
plutind
un spațiu
în vibrato-ul ultimilor greieri
spațiul exterior se comprimă
înglobat este el
într-un centru care tace
dincolo de aceasta
nu poate privi rațiunea iscoditoare
mâinile mele au simțit
lemn pătruns de căldura soarelui
gol pe dinăuntru
eram dăruit
unei adâncituri din timp
unei pauze de respirație între flux și reflux
care înceținește timpul
chiar pare să-i determine oprirea
și îndărătul trăsăturilor schimbătoare
scoate la lumină un chip
care se sustrage
oricărei descrieri
pentru a fi simplu
matrice a tuturor formelor
cheie pentru libertatea
tuturor formelor
respirând strâns lipit de piatră
împletit cu lichenii topit în amurg
punct final provizoriu
al unei hoinăreli precaute
liniștea prin care vântul adie
ademenește ca ecou
o liniște mai profundă mai tare
din piatră
(din volumul Animale de vis, suplu hăituite, 7 poeți austrieci, traducere, cuvânt înainte și note de Peter Sragher, Ed. Kriterion, 1995)
