Poemul zilei(208)
Asemeni dragostei
Manuel Díaz Martínez
(Cuba)
1
În zilele acelea nu aveam la cine mă gândi
după micul dejun
treceam pe stradă
dând binețe vecinilor;
speranța mea era ziarul,
seara era pentru cinematograf,
zilele, unele mici,
fugeau fărâme-n urma umbrei mele.
Într-o zi soarele
îmi străpunse inima
cu degetele lui cele mai lungi
iar eu primitu-l-am
cu sufletul și brațele nălțate...
adesea nu aflam răspunsul
dar îmi puneam mii de-ntrebări
despre ochii săi
și tânjesc de dorul căldurii sale.
Ce-ntâlnire năstrușnică...
acum izbesc în poarta casei mele
și numai amintirile-mi deschid...
2
Ce vreți? La urma urmei iubesc
dar nu-n tăcere.
Cine-mi spune să tac printre aceste glasuri?
Generație procreată
revoluție deschizând aripi
mi se prinde-n zbor
inima și glasul ei aici
printre pancarte
ridicate de brațul meu
până la ultima literă a cuvântului de ordine.
Eu cânt și iubesc aici
în mijlocul armelor ce nu iartă
în vârtejurile gălăgioase ale mulțimii.
3
Îți mângâi fruntea –
Uite cât este de albă!
o pasere a cerului mai dulce nu-i
și nu-i mai încununată de lumină
nici mai sălbatecă
apăsarea pielii tale sub mâna mea
vorbele ce răsar pe buzele tale mă luminează
la fel cu suflarea gurii tale
simt fiorul mângâierii mele
și tu îl simți
sălbatec
sălbatec
micuță, mică,
fetița mea.
4
Te port în suflet
senină
cântec-nălțat în zări
mâna ta – lumină pe mâna mea.
Prin ploaie alergăm
strada-i a noastră
cu luminile muiate
în tăcerile ei grăbite.
Îmi aduc aminte
vorbeam puțin și rar
cinam fără cuvinte
învăluiți în tăcerea noastră.
Îmi amintesc ce nu mi-ai spus
Îți amintești ce nu ți-am spus nici eu?
... și cum ne mai ploua!
(din volumul Alizeele neutării. Antologie de poezie caraibiană. Antologare și traducere de Gheorghe Dragoș, Ed. Univers, 1980)
