Poemul zilei(196)
Știrile zilei
Ianis Ritsos
Această mare toamnă, cu neputință de stăpânit –
roțile căruțelor, prin noroaie,
funinginea cârciumilor, la rădăcina tăcerii –
un câine șade solitar,
șinele tramvaielor ocolind colțul singurătății –
morții numai cumpără ziare de la chioșc,
chioșcul mic cu țigări ieftine
și agrafe de prins părul fetelor.
Cândva, am stat de vorbă cu ei. Un nor
se luminase-n asfințit.
Spunem că vom face ca viață să ia forma râsului nostru,
forma unui horn străpungând norii.
Stăruia o geană de lumină vișinie, la poalele serii,
iar norii – mari, întunecați.
O corabie sumbră, mută – umbra ei,
și mai mută, prelungind în ape hohotul de plâns al clipei.
Pe stradă, butoaie de fier pline cu smolă.
Cineva, așezat pe mal, își lega șireturile. Poate visa.
Puteai să pipăi lumina în declin,
așa cum pipăi cu două degete pulsul prietenului bonav.
Spuneam: Trebuie să scriem multe scrisori. E atâta
vreme de când am întrerupt corespondența.
Trebuie să fim de acord, spuneam. Cel puțin,
în problemele principale,
Apoi, nu i-am mai văzut. Omul viu moare atât de lesne,
în piața de zarzavat sau în stradă sau într-un hotel
sau pe terenul de fotbal și ceilalți continuă jocul,
iar pescarii-și vopsesc mai departe năvoadele
cu coji de pin fierte.
Nimeni nu întoarce capul. Femeile împletesc tricouri,
ciorapi, până când mâna le cade de-a lungul scaunului
și ochiurile aluneă de pe andrele.
Asta se poate întâmpla oricui, atât de simplu.
Ție, altuia, chiar și mie.
Automobilele vechi se aruncă-n gârle,
ca și lacătele nefolositoare.
Cei ce se sărută o fac pentru a uita mirosul fierului
ruginit care colindă amurgul,
frunzele galbene prăbușindu-se în noapte
și strigătul singuratic răzbătând din coridor
ca un pumnal din coasta asasinului.
Câți au fost uciși ieri? azi? câți vor fi, mâine?
Fumul cade deodată pe acoperiș ca o mână tăiată,
ca un copac tăiat, într-o pădure.
Nu mai există cruțare și iertare.
Animalele sunt singure în vizuina lor. Oamenii –
singuri în mâhnire.
Lăsați-mă să strig – fie chiar cu strigătul nebunului
care păzește farul.
Lăsați-mă. Ucideți moartea. Ucideți moartea.
(din volumul Poezii, traducere și note de Nina Cassian, Ed. Tineretului, 1966)
