Poemul zilei(330)
Două cântece
Nichita Stănescu
I
Întorc timona lemnului de stele
și spiritele vin și nu vorbesc
și rătăcite scapă-n simțurile mele.
Și pot să te-ntâlnesc, ce lung îți e
părul desfășurat și nefiresc
încât el este corpul meu
adevărat și nedumnezeiesc.
Și nu deosebesc decât copacii
care-ți păstrează amintirea-n verde
stând neclintiți asemeni unui om
când inima, fără auz, o pierde.
II
Și piatră albă; ziua-n fața mea.
Creez deodată-atâtea întâmplări
în care numai trupul meu rămâne
țărm nemișcat al nevăzutei mări.
Vor fi trecut pescarii tineri azi
pe unde-am fost eu altădată și-am lăsat
doar umbra de sandale pe nisip
și aerul doar cu mirosul lor amestecat.
Eu am găsit un loc de luptă-aici
și m-am oprit și-am ancorat corăbii
și-n fiecare noapte voi muri privind
cum vița se-alungește peste săbii.
(din volumul Integrala poeziei, Ed. Vasiliana '98, 2013)
