Poemul zilei(316)
cântul 46
Walt Whitman
Eu știu că-s pe măsura timpului și spațiului
și că n-am fost niciodată măsurat
și nu voi fi niciodată.
Sunt drumețul unei perpetue călătorii;
(veniți și-ascultați voi toți!)
Semnele după care mă veți recunoaște
sunt manta de ploaie, niște ghete trainice
și un toiag din păduri,
Nici unul dintre prietenii mei nu mi se tolănește-n fotoliu,
Eu n-am nici un fotoliu, nici biserică, nici filozofie,
Nu dau ghes nimănui la ospețe, biblioteci sau afaceri,
Ci pe fiecare dintre voi, bărbat sau femeie, vă petrec
pe un dâmb
De unde, cuprinzându-vă de după mijloc cu mâna stângă,
Cu dreapta vă arăt peisajul continentelor
și drumul mare dechis tuturora.
Nici eu și nimeni altul nu putem străbate acest drum pentru voi;
Trebuie voi înșivă să-l străbateți.
Nu este departe, vă stă la îndemână,
Poate că-l urmați, fără să știți, chiar de la naștere,
Poate că el se află pretutindeni pe apă și pe pământ.
Azvârle-ți calabalâcul pe umeri, băiete, iar eu
mi-l voi strânge pe-al meu, și hai iute la drum.
Pe măsură ce-om merge, întâlni-vom cetăți minunate
și libere neamuri.
De-ai obosit cumva, dă-mi mie desagii, să-i duc
și sprijină-ți mâna umflată de coapsa mea,
Și când va fi vremea, la fel să mă sprijini și tu, după rând,
Căci odată porniți, nu ne vom mai opri niciodată.
Azi, înaintea zorilor m-am urcat pe un deal
și am privit cerul plin de stele,
Și i-am șoptit duhului meu: Când vom fi cuprins
aceste lumi toate și fi-vom posesorii
plăcerii și ai științei tuturor celor închise-n ele,
oare vom fi atunci mulțumiți și sătui?
Iar el răspunse: Nu, atunci dealul acesta va fi câmpia
de la care porni-vom spre alte înălțimi.
În ceasul ăsta și voi îmi puneți întrebări și v-ascult,
Și vă răspund că nu vă pot răspunde,
trebuie să vă căutați singuri răspunsul.
Stai jos o clipă, fiule drag,
Iată pesmeți să mănânci și lapte să bei,
Și după ce vei dormi și vei fi gata primenit,
îți voi da sărutarea de bun-rămas
și-ți voi deschide poarta de plecare.
Destulă vreme te-ai cufundat în visuri nevrednice,
Acuma viu să-ți șterg ceața urdorii de pe ochi,
Trebuie să te deprinzi cu sclipătul luminii
și-al fiecărei clipe a vieții tale.
Destul te-ai zbenguit fricos prin vadul apei
ținându-te de scândură la mal,
Acum vreau să te-arăți un îndrăzneț înotător
Drept în mijlocul mării să sari, să ieși în sus
și să-mi faci semne,
să chiuiești și părul să ți-l scuturi râzând.
(din volumul Cântec despre mine, traducere de Mihnea Gheorghiu, Ed. Univers, 1973)
