Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
Literatura
Dreptul de port carte

Dreptul de port carte(241)

Prietenii mei mi-au amendat, adesea, discreția cu care cultiv ficțiunea. Îmi trag sufletul după fiecare astfel de episod mirosind a pod și a cufere vechi din abațiile regale, cum o fac și azi, câștigător întâmplător al premiului de proză scurtă ,,Trimis prin poștă”, inițiat de o editură care se ocupă cu acest fel de recunoașteri inedite: trimisul prin poștă, și care editură are și o librărie, singura din țară, numită Atlantida cuvintelor, special concepută spre a răspunde unei secțiuni a cititorilor doritori de astfel de cărți tipărite în tiraj redus, dar în condiții grafice foarte bune.

Sigur, am ratat vara. Ceva plin de speranță am trăit, deși lumea editorială ar avea îngrijorări că lanțul scriere-editare-vânzare este amenințat de scăderea finanțării și nu a inspirației scriitorilor sau a lipsei promovării agresive a lecturii.

Apoi, și utilizatorii evoluează, nu? Până voi afla unde va avea loc ceremonia de decernare a premiilor, aș încerca unele dezvăluiri, pariuri și nu promisiuni, dacă-mi este permis chiar din lăcașul răcoros de dantelă albastră cu feronerii de scoici și melci al mării. Am așteptat doar un moment prielnic, întrucât memoria nu are nicio legătură cu trecutul, în cazul de față mă refer la faptul că pot trece sub tăcere cum legăturile cu aceste proze m-au eliberat abia la gura de vărsare a izvoarelor intime ale nesupunerii de întrebarea de ce particularul nu se închide în identitatea cu sine, în condițiile în care se vorbește că acest gen ar fi cumva demodat, de parcă ar fi romanul polițist.

Cum oricine poate învăța din propria suferință, scrisul la ele a pornit de la un cerc al zilelor, sună ciudat dar spun mai departe că nu am inventat neapărat un destin, ci mai degrabă m-am mutat mai sus, pe o stradă al cărei popular slogan, Când nu citești suficient, ajungi să urmezi turma, putea fi citit pe oricare dintre plăcuțele emailate ale numerelor de la porți.

Cât de potrivit pentru oricare campanie de promovare a lecturii, cum este și inițiativa, după cum am aflat, de a introduce în școlile gimnaziale, la categoria activități extrașcolare, ,,Sfertul național de lectură!” Iată-l integrat în tradiția orală, aș putea spune, venind în atingere cu viața tânără.

Dacă vă amintiți, chiar eu am desfășurat un proiect personal Bucuria lecturii, la începutul anului trecut în câteva școli din județ, cu sprijinul unor profesori dedicați, proiect pe care mi-aș dori să-l reiau anul acesta.

Câte cuvinte se pot citi în cincisprezece minute? Iar ceea ce vă spun eu despre cartea de proze scurte este o mărturie scrisă și nu una video. Una dintre proze o dedic ziarelor tipărite pe hârtie, un fel de exercițiu de gândire asupra civilizației scrisului și tipăririi ziarului, despre care se spune că este pe sfârșite, fără a pune în discuție originile gustului meu pentru cititul ziarului. Subiectul nu e unul științific, ci unul social, public.

Însuflețit de anumite vigori, nu am mers pe partea greșită a acelei oglinzi cu privirea ageră în care s-ar fi sfărâmat luna. Până-mi sosește tirajul comandat, răsuflu ușurat că mi-a plecat febra scrierii ei și că mă pot lăsa pe spate, într-un hamac din iarbă de mare, așa cum am făcut ultima oară a orei legale bătând schimbările din inimile noastre: din a mea și din a ta, bunul meu cititor.

Mi-ar fi plăcut ca sub sloganul de mai sus să fie adăugată și mențiunea: Aici locuiește un cititor receptiv. Care ar fi costurile unei astfel de expediții a lecturii fără a așeza aici problema valorii, veche de când lumea?

Inspirat de mărturiile unor scriitori, m-am încumetat să scriu și despre coliziunea lecturilor, reperul fiind desprinderea personajului din grămadă prin activarea particularităților dintre care una, nedureroasă, și necântată de trubaduri și truveri îndrăgostiți și însingurați, dar fără leac, este taman lectura. Ea nu este femeia de serviciu nici măcar atunci când ne vorbește la persoana întâi, ca în multe dintre povestirile sale.

Nu este, nu pentru că nu dă ultimul cuvânt cititorului, dezbaterii sau atelierelor de creație, ci pentru că nu i-l dă nici măcar poveștii pe care tocmai a spus-o.

 

 

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.