Poemul zilei(342)
Lui Pompeius Varus
Horațiu
Tu ce-ai simțit ca mine ceasul morții
De-atâtea ori, pe când slujeam sub Brutus,
Cin' te-a redat cetății oare
Și zeilor, și cerului italic?...
Pompeius, cel mai vechi dintre prieteni,
Cu tine-adese-ncetineala zilei
O am scurtat, golind pocale,
Purtând cunună-n părul meu lucind
De nardurile Siriei. Cu tine
Văzui la Philippi zorita goană,
Când nu prea glorios eu scutul
Mi-l aruncai cât colo și fugii,
Când frântă fu puterea, când vitèjii
Căzură-nvinși cu fruntea în țărână...
Dar, într-un nour des, pe mine
Din mijlocul dușmanilor m-a smuls
Înspăimântat – Mercur înaripatul.
Pe tine valurile înspumate
Te-au tras cu ele în vâltoare
Și iar în lupte crunte te-au împins.
Închină, deci, lui Joe datoritul
Ospăț. Și după-atâtea lungi războaie,
Sub dafinu-mi te odihnește.
Iar butiile ce ți-au fost sortite
Nu le cruța. Ci umple-ți șlefuitul
Potir de Màssic care dă uitarea,
Și răspândește larg parfumul
Îmbătător din scoicile adânci.
Căci cine va să ne gătească-n grabă
Cununi de verde merișor și mirt?
Pe cine Venus va s-aleagă
Arbitru al festinului voios?
Eu unul gata sunt să mă iau astăzi
La-ntrecere-n beție cu edonii;
Să te-amețești e-atât de dulce
Când ți s-a-ntors amicul regăsit!
(din volumul Ode, Epode, Satire, Epistole, traducere, cuvânt introductiv și note de Lascăr Sebastian, Ed. Tineretului, 1961)
