Poemul zilei(197)
Gottfried Keller
Mâncai și trandafirul ce, anume
Mi l-au vârât în mâna înghețată!
N-aș fi crezut cât mai umblam pe lume
Că voi mânca și trandafir vreodată.
Aș vrea să-i știu măcar culoarea, dacă,
Fusese alb sau roșu ca dogoarea?
Din ultima petală ruptă-n joacă
Să-i pipăi între degete culoarea.
Trecut-am eu, neturburat în sine,
Pe lângă-atâtea flori, grădini, ispite!
Și-mi spânzurau din cer viori, mulțime –
Dar nu găseam arcușuri potrivite.
Vor fi crescând și-n cer, pe lângă ape,
Atâția trandafiri? Nu știu! Nu-mi pasă!
Vreau, pământeni, să-l mai culeg pe-aproape –
Hei, dați-mi drumul! Bezna-i ticăloasă!
Nu vreau să mor! Mi-e dorul încă pripă,
Mi-s iuți încheieturile și-acuma;
N-aude nimeni lacrima-mi ce țipă?
Te sparg, lădoi cumplit! În lături humă!
Ca niște stânci, când trupul mi se zbate,
Mă țin, și nu se crapă-aceste scânduri;
Și, vlăguit, mă las din nou pe spate,
Și părul ud mi-e semănat cu țânduri.
(din volumul Poezii, traducere și cuvânt înainte de Eugen Frunză, Ed. Albatros, 1975)
