Poemul zilei(273)
Coliba din munți
Van Vei
(701-761)
La mijlocul vieții am ajuns
Și adevărului îi aflu drumul...*
Și singuratic amurgesc în munți.
Mărinimoasă-i lumea mea cu mine.
Și-atunci când simt că arde-n mine har,
Prin munți mereu tot umblu de-unul singur.
Vechi frământări zadarnice au fost,
Grijile vechi azi mi se par deșarte
Ades urcând, ajung până la pisc,
Acolo unde-n stânci se naște râul.
Apoi m-așez și iar mă uit în văi
Să văd din jur cum vin în valuri norii.
Cu pădurarul dacă mă-ntâlnesc,
Mai stăm la sfat cu inima deschisă.
Glumesc și râd și parcă iarăși uit
Că-i timpul să mă-ntorc demult acasă.
(traducere de Victor Kernbach)
*În această perioadă, poetul începe să se închine zeității hinduse Buda și să ducă o viață de sihăstrie)
(din Antologia poeziei clasice chineze, secolul al XI-lea î Ch-1911, ediție îngrijită de Romulus Vulpescu, Editura Pentru Literatură, 1963)