Poemul zilei(357)
Învățătură
Czeslaw Milosz
Din clipa când la casa ștreșinilor căzute
Un medic de oraș tăie buricul,
Iar în livezi ștevia, loboda se-nmulțeau
Și cuiburi de pere stropite-n alb mucegai,
Eram în mâinile lumii. Putea sugruma
Primul meu țipăt, cu mâna ei mare apăsând
Gâtul firav, ce stârnea gingășia.
De la oameni am luat nume de păsări, fructe,
În țara lor nu prea sălbatică am trăit
Și nici foarte rodnică, lunci, câmpuri arate
Și apă în luntrea din dosul tâmplăriei.
Învățătura lor de margini s-a lovit,
Ce-i drept, de marginile mele cu vremuri sumbre,
Nesupuse nici mie, dar nici dorințelor lor.
Cei neștiuți sau doar după numele avut
În mine-au rămas și eu, cu frică multă,
Cămări în mine-am ascultat cu trosnet
Și-n care nu te poți uita pe-a cheii bortă.
N-au însemnat nimic un Kazimierz, un Hrebor,
Nici vreo Margareta sau Emilia.
Dar orice defect al lor, orice era infirm
A trebuit să îl repet cu umlință
Și eram gata să strig: Voi sunteți de vină,
Că nu pot fi cum aș dori, ci doar eu însumi.
Soare izbea în carte păcatul cel dintâi
Și-ades când răsuna în ierburi blând amiaza
Îmi veneau în minte cei doi, cu a mea vină,
Cum calcă o viespe sub mărul din rai.
(din volumul Podul de catifea, traducere din limba poloneză de Passionaria Stoicescu și Constantin Geambașu, prefață și selecție de Constantin Geambașu, Editura Art, 2012)
