Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Festivalul Toamnei la Cumpăna, o sărbătoare a copilăriei și a tradițiilor!

Festivalul Toamnei la Cumpăna, o sărbătoare a copilăriei și a tradițiilor!(236)

În data de 22 octombrie 2025, curtea Grădiniței „Paradisul Copiilor” din comuna Cumpăna a prins viață printr-o atmosferă de sărbătoare, culoare și tradiție, în cadrul celei de-a treia ediții a “Festivalului Toamnei”, organizat de Asociația de Părinți „Paradisul” în parteneriat cu unitatea de învățământ.

Copiii, părinții și cadrele didactice au trăit împreună bucuria toamnei prin activități variate:
🍇 ateliere creative și de face painting,
🌽 curățat porumb „ca pe vremuri”,
🍯 degustare de bunătăți tradiționale – must, plăcinte, turtă dulce, popcorn și ciocolată caldă,
🎭 momente artistice susținute de cei mici,
🎨 expoziții cu lucrări realizate de copii, părinți și educatoare.

Evenimentul a adus împreună întreaga comunitate, oferind o după-amiază plină de zâmbete, culoare și spirit de echipă, în care tradițiile și creativitatea copiilor comunei au fost celebrate cu drag și implicare. 🍂

Felicitări organizatorilor, cadrelor didactice, copiilor și părinților pentru efortul și entuziasmul care au făcut posibil acest eveniment de suflet! 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.