Poemul zilei(259)
alb și negru
Virgil Mazilescu
am venit de foarte puțină de foarte puțină vreme
în această așezare de oameni pe malul unei ape
între dealuri acoperite cu vii, într-o casă a țării.
și îmi aud sîngele cum mă roagă încet să-l iert:
martor dintr-o dată la două înmormîntări:
un elev înecat și o vânzătoare bătrînă. plouă și toba
se udă (între foarfecele negru și părerile de rău)
și pe drum sîngele se împrietenește cu nepotul
domnului din colț. frunză de palmier divin
în visul unei femei. nepotul a rîs printre lacrimi:
cînd unchiul va pleca o să fie vară nu-i așa
că o să fie vară și cer senin și tobe uscate?
înalt și cu haina pe umeri nici n-am mai așteptat
minunea iar prin fereastra regală vîntul mi-a aruncat
fum de trestie și rămășițe ale părului tău.
dar nu de tine am fugit în acest oraș unde duminicile
trebuie să fie încurajate mereu.
unde numai ziua de joi umblă cu struguri
și miez de păsări somnoroase în gură. ziua lor aleasă
(și nici nu-i iubesc pe cei care se laudă cu părinții lor cu
obîrșia lor veche)
(din volumul O precizie cu adevărat înspăimântătoare, selecție de Teodor Dună, EdituraTracus Arte, 2013)
