Poemul zilei(286)
Fapt e că locul unde îmi trag...
César Vallejo
Fapt e că locul unde îmi trag
pantalonul este o casă
unde îmi scot și cămașa cu voce tare,
iar acolo am o podea, un suflet, o hartă cu Spania mea.
Vorbeam tocmai în acest moment despre mine,
și așezam peste o carte micuță o pâine enormă
iar mai apoi, am făcut transferul, am deplasat,
dorind și să fredonez puțin,
partea cea dreaptă a vieții spre partea stângă;
mai târziu, când mi-am spălat complet vintrele,
cu însuflețire, cu demnitate,
am dat roată să văd ce anume se murdărise,
am răzuit ceea ce mă aducea aproape
și am aranjat bine harta care tândălea sau plângea,
nici eu nu știu prea bine.
Casa mea, din nefericire, e o casă,
cu o podea cum s-a nimerit,
unde trăiește cu inscripția ei lingurița mea favorită,
și dragul meu de schelet fără litere,
cuțitul meu, o permanentă țigaretă.
Și pe bune, când eu chiar mă gândesc
la ce și cum e viața,
nu pot să nu-i spun Georgettei,
cât să pot să mănânc ceva gustos și să ies,
pe-nserate, să cumpăr un ziar bun,
păstrându-l o zi pentru când nu voi mai avea altul,
și o noapte de asemeni, pentru când voi mai avea alta.
(așa se zice în Peru – scuzați); și de asemeni, sufăr cu multă grijă, ca nu cumva să țip sau să plâng, fiindcă ochii posedă,
independent de tine, mizeriile lor,
vreau să spun funcția lor,
ceva ce din suflet alunecă și în suflet cade.
După ce ți-au trecut cinsprezece ani;
apoi alți cinsprezece ani și, mai departe, cinsprezece,
oricine se simte, în realitate cam tont,
e natural, de altfel, dar ce să-i faci!
Și ce să eviți să faci, ce anume e cel mai rău?
Decât să trăiești, decât să ajungi să fii cel care ești
unul între milioane de pâini, între mii de vinuri,
între sute de guri,
între soarele și raza lui, care este de lună,
și între mesă, pâinea, vinul și sufletul meu.
E duminică azi, și iată de ce,
îmi vine în cap o idee, și lacrimi în piept și în gât,
dar și cumva ca un mare nod.
E duminică azi, una care durează de secole,
poate că altfel, ar fi fost cine știe, luni,
iar ideea mi-ar veni în suflet, și în creier, plânsul
iar în gât, o înfiorătoare dorință de a sufoca
tot ceea ce simt acum,
ca om ce sunt și care a suferit.
(din volumul A murit eternitatea mea – Opera poetică – traducere din limba spaniolă, prefață, tabel cronologic, notă asupra ediției și note explicative de Dinu Flămând, Editura Pandora Publishing, 2022)
