Poemul zilei(320)
De profundis
George Topîrceanu
I
Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an și jumătate
De când ați declarat că-s mort
În unanimitate.
Toți proștii câți m-au cunoscut
Ziceau: ,,Mi-era un fel de rudă –
Săracul! Cine-ar fi crezut?...”
Îmi vine să-nviez de ciudă!
Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iași arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.
Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare...
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.
Scriu versuri proaste, deci exist!
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată
Trăiesc, de vreme ce sunt trist
Și râd ca altădată.
Dar astăzi, negru și zburlit
De cum m-a prins dușmanul, –
Vă dau de veste c-am sosit
Întreg, și eu, și geamantanul!
II
Am fost la început în rai
La Neamț, la mânăstire:
Păduri de cetini, flori de plai,
Singurătate și iubire...
Pe urmă am intrat în iad
La Turtucaia,
Și încă mirosea a brad
Când s-a-nceput bătaia.
Acolo jos, un căpitan
Cu barba rară
M-a pus alături d-un țigan
Să-mi dau viața pentru țară.
Mi se părea că e un basm,
Când gloanțele veneau din vale
Spre mine, cu entuziasm
Și cu intenții criminale.
Mă căutau prin cucuruz
Să mă mănânce, să mă frigă!
Și când cădea câte-un obuz
Cât un ceaun de mămăligă
Trosnea, cu flacără și fum,
De se cutremura maidanul, –
Încât mă minunez și-acum
Că nu mi-au spart timpanul!...
De-acuma chiar de m-aș zvârli
Într-o vultoare,
De mine moartea va fugi
Cu coasa-ntre picioare.
Căci își va zice-n gândul ei:
,,Mor toți, – flămândul și sătulul...
Dar ăsta are obicei
Să-mi tragă chiulul!”
(din volumul Poezii. Ediție și repere istorico-literare de Al. Săndulescu, Editura Minerva 1986)
