Poemul zilei(348)
Glen Calleja
E cineva în casă, cred. Sunt jefuit.
Nu nu sunt. N-am fost eu cel care m-a trezit dintr-odată.
Vomit viitorul pe care deja l-ați văzut, aducându-l la viață.
În felul acesta fac noaptea să dureze mai mult.
Umblu în somn, străbat distanțe mari între orașe
ce încă ard mocnit după incendiile dintre zidurile lor.
Calc în picioare trupuri, țipete, tăceri.
Sunt noul Ierusalim, unicul supraviețuitor,
cruciatul, creatorul. Eu sunt Creatorul.
O panică reținută se târăște în mine
într-o tentativă de saluuuut.
Sucurile gastrice mi se revarsă din gură.
Eliberată de orice punctuație, vocea mea dibuiește calea
prin ceruri concentrice de adrenalină spre capătul holului.
Din nou, saluuuut.
Am văzut un întreg cimitir de mașini umplut cu bună,
salut, ce mai faci? întinzându-se spre mahalalele dense
ale planetei, multiplicări nesupravegheate ale aceleiași celule
dând pe-afară din cornurile abundenței.
Ascultă, așa îmi cataloghez eu șansele la nemurire.
Pe lângă asta, am renunțat să mai mămânc în toiul nopții.
Scuip cheaguri acide și dense de sânge în WC,
stropi de vomă maroniu-roșcată îmi sparg pieptul
ca o rană de glonț. Nu pot privi înăuntrul meu.
Nu pentru că mi-ar fi scârbă. Pur și simplu nu e acolo.
Să fie tristețe sau nefericire? Adevărul e că nu știu.
S-ar mai fi întâmplat toate astea dacă aș fi avut o soție
să-mi gătească prânzuri sănătoase?
Gâtul mi se inflamează de la atâta prezent.
E epidemic.
(din volumul un asteroid fără umbră. Traducere de Claudiu Komartin și Radu Nițescu, Casa de Editura Max Blecher, 2016.
Notă: Poemele din această carte pornesc de la o serie de interviuri cu pacienți tratați de cancer și cu oameni cărora această boală le-a răpit pe cineva drag.)
