Poemul zilei(270)
Când mă preumblu
Ana Kalandaze
Când mă preumblu
Prin valea plină de rouă,
Pe mine,
Precum pe-un copil,
Roua mă face să râd,
Florile își întredeschid genele,
Și ochii și-i întorc
Spre ochii mei.
Eu văd
Mișcările fiecărui pistil,
Eu pragul dintre zori și zi-l disting.
Vântule,
Dă-mi o floare de piersic –
Cu iarbă și frunze
M-acoperă!
Eu,
Care-am găsit aceste flori
Vreau
Ca din pământ să se arate;
Și ca nebuna,
O, nebuna,
Hohotește iarba cu păru-i ciufulit;
Și-au scos copacii
Podoabele lor
Și cu pumnul cel stâng
Le-au aruncat peste mine.
Iată podoabele –
Ele sunt neatinse.
Copacilor, voi înțelegeți și singuri;
Și eu de asemeni,
Eu la fel sunt de nebună.
Totu mi se pare puțin
Și totul mic mi se pare!
Hohotește,
Hohotește,
Nu eu însumi –
Hohotește –
Hohotește inima mea.
Și tu,
La marginea zilei acestea
Frunze și ierbi amărui
Peste mine presară.
Da, peste mine presară
Dar numai cu palma cea dreaptă.
(din Antologia poeziei gruzine, sec.XII – sec.XX. Antologie, traducere și note de Dumitru M. Ion. Editura Minerva, 1974)
