Poemul zilei(264)
Cântul XXII
Gerolamo de Rada
Mă culc, dar somnul nu mă-mbie.
Nu-nchide ușa, las' să vie
O adiere dinspre mare,
să simt din nou acea răcoare
a fetelor de la prășit;
să văd intrând același soare
ce mamelor de pe la vetre
le amintește de trecut.
Eu mi-am ales a-mi fi soție
o fată mândră și mlădie,
și un băiat mi-a dăruit
ce seamănă cu ea, leit.
O, cât de fericită-n casă
copilu-l leagănă, voiasă,
și-un brâu îmi țese mie:
mă culc, dar somnul nu mă-mbie.
Lumina cerului îmi pare
și sfântă ochilor lumină,
când, fericită și senină,
împodobește-a noastră casă,
Zilele mele norocite
să fie pururi amintite,
cum aste râuri și coline
îmbătrânite-o să le vadă
cei care-n urmă au să vie!
Mă culc, dar somnul nu mă-mbie.
(din Antologia poeziei albaneze de la începuturi până azi. Selecție, traducere și note de Luan Topciu, Renata Melonashi-Topciu. Editura Asdreni, 2023)
