Poemul zilei(283)
Nemurirea
Luis García Montero
(Granada, Spania, 1958)
Niciodată n-am avut zei
și nici n-am simțit nemiloasa voință a eroilor.
Mult timp a fost liber scaunul judecătorului meu
și n-am așteptat procesul
în care să dau socoteală de zilele mele.
Hotărăsc să trăiesc, am căutat umbra
în stare să mă privească verile și rugul dispus
să ia iarna cu el.
Am petrecut nopți de veghe și de tăcere,
nu m-am grăbit, am lăsat să treacă ruleta anilor.
Eram convins că existența nu are transcendență
pentru că lumina e mereu fugară față de întuneric,
o străfulgerare în mijlocul golului.
Și dintr-odată în pădure se aprinseră copacii
de priviri insistente, marea căpătă buze de nisip
ca și cuvintele spuse într-un colț,
vântul își deschise brațele și hotelurile, camerele.
Pământul părea mai gol pentru că noaptea fusese,
ca și golul, o străfulgerare întunecată în mijlocul luminii.
Atunci am înțeles că nemurirea poate să ia arvună.
O nemurire care nu stă în piețe cu statui,
în nori religioși sau în plastifiata vanitate literară,
plină de laude ucigașe și șoapte de coktail.
Am alt motiv. Să nu mă citească cine nu a văzut niciodată
cutremurându-se pământul în mijlocul unei îmbrățișări.
Paharul de cristal pe care l-am pus cu gura în jos pe masă,
păstrează un timp de aur oprit.
Mi-e destul cu viața ca să mă justific.
Și când mă vor convoca să-mi declar actele,
chiar dacă mă va asculta un scaun gol,
glasul meu va fi ferm.
Nu pentru ce mi-ar putea promite moartea,
ci pentru tot ce nu-mi va putea răpi.
(din volumul Poeme din zona de tranzit. Antologie de poezie hispanică. 63 de poeți contemporani. Editor: Paul Doru Mugur cu Mercedes Roffé, Maria López-Luaces, Angelica Lambru și Alina Savin. Traduceri de Angelica Lambru, Alina Savin, Mihaela Savin, Rodica Grigore și Paul Doru Mugur. Editura Tracus Arte, 2020)
.
