Poemul zilei(268)
Amira
Miruna Vlada
,,nu mi-am mai lăsat niciodată
părul să crească de atunci
aveam cel mai lung păr din tot cartierul
mama s-a închis în beci
și a început să urle după ce m-a văzut
i-am auzit vorbind în bucătărie
<<părul ei înghite multă apă
toată apa noastră pe o săptămână
trebuie să se spele
dar nu o să mai avem ce mânca
ce facem?>>
vecina avea o foarfecă mare de croitorie
nici n-a clipit când i-am spuscă mama m-a trimis
aveam 16 ani, era o joacă.
voiam să semăn cu un băiat
voiam să îmi salvez familia
am învățat să renunț repede
la ceea ce îmi era cel mai de preț
așa am supraviețuit cu întreaga familie
i-au tremurat puțin mâinile
spunea o rugăciune în timp ce tăia
când am luat în mână mănunchiul
de păr negru (cred că avea vreo 2 kilograme)
l-am simțit puțin umed și murdar
vecina a început să plângă în pumni
și să-l înjure pe Karadzić
parcă o aud
O, tu, Iosif Broz, cui ne-ai lăsat?
știi, femeile în vârstă sunt mai isterice
pentru ele orice pierdere e iremediabilă
le doare până și părul tăiat
resimt pierderile până departe, în pântece
ca și când nimic nu mai poate crește la loc
deși părul crește mereu la loc
pe mine mă enervaseră cumplit și ea, și mama
nu le înțelegeam
aică în jurul nostru se murea pe capete
și ele îmi jeleau mie părul
frații mei nu ar mai fi avut ce mânca
era normal să mă tund să facem economie la apă
căci fiecare familie
avea dreptul la 5 găleți de apă pe săptămână
părul meu consuma 2 găleți pe puțin
era matematică, nu era tragedie
ori nu mă spălam și făceam păduchi
ori mă spălam
și familia nu mai avea ce mânca 2-3 zile
ei bine,
la noi matematica e tragedie
cum naiba să mai fie ceva firesc aici?
aș vrea să nu-mi mai crească
să nu-l mai tai tot timpul
l-am păstrat într-o cutie
l-am tot luat cu mine peste tot
e ca și când am mereu bagajele pregătite
dar mi-e teamă s-o deschid și să-l privesc în ochi
mi se pare că pute
când vede cutia aia
bărbată-miu zice
<< e o grămadă de păr, e păcat de el
hai să facem ceva bun cu el
hai să-l vindem la un magazin de peruci>>
a auzit și el din poveștile familiei
că aveam cel mai frumos păr din tot cartierul
atinsese proporții mitologice în poveștile lor
era uriaș
era poate cel mai lung păr negru din lume
dar acum nu mai e nicio mitoogie
e nostalgie rece ca gheața
nu, nu
nu vreau să-l dau
îl las să crească acolo în cutie
îl țin aici
știu că poate un cap chelit de citostatice
ar avea nevoie de el dar nu pot să-l dau
miroase urât
părul ăla e soldatul meu mort pentru libertate
nu-l dau
nu vreau să-l dau, ce e așa greu de priceput?
duceți-vă dracului cu cheliile voastre,
nu-l dau
nu-mi pasă de cancerul vostru și de perucile voastre
eu sunt sănătoasă
eu am supraviețuit celui mai lung asediu
din istoria militară modernă
uneori cobor în beci după mama
o găsesc în întuneric, chircită
lovindu-se ușor cu tâmplele de perete
o să-l păstrez, mami, stai liniștită
l-am strâns pe tot o să-l duc în casă
nu o să pierd nici un fir
o să avem supă toată săptămâna”
(din volumul Bosnia. Partaj. Casa de pariuri literare, 2022)
