Poemul zilei(243)
Pietrele muntelui
Han Yu (768-824)
Poteca șerpuiește și printre pietre primejdioase se strecoară,
În amurg când sosesc la templu, lilieci peste capu-mi zboară.
Mă urc la templu și șed pe treaptă, căzuse o ploaie pătrunzătoare,
Frunzele de bananier sunt mari și gardeniile în plină floare.
Un călugăr îmi spune că pe pereți antici stau fresce strălucite,
Care, luminate de foc, nu se văd prea deslușite.
Face patul, scutură rogojina, pune mâncăruri pe masă,
Bucate frugale ajung să potolească foamea ce m-apasă.
Dorm liniștit în noapte-adâncă, sute de gâze încetând să suspine,
Din munte iese lumină lină, lumina-i răzbind prin ferestre senine.
Plec singur în zori fără să disting vreo cărare,
În față și-n spate, sus și jos, ceața se-ntinde până-n zare.
Munți roșcați și cascade verzi, totul strălucește în cale,
Văd când și când stejari și pini cu trunchiuri colosale.
Trec cu piciorul gol din piatră-n piatră pâraie,
Fermecat de clipoceli și de vântul ce bate-n straie.
Astfel petrecându-mi viața, simt că inima-mi în voie bate,
De ce trebuie să rămân ca un cal cu șaua pusă pe spate?
Doi-trei amici de-ai mei împovărați de ani în a lor cale,
Cum nu pot reveni la bătrânețe pe meleaguri natale!
(din volumul Poezia chineză Tang. Ediție bilingvă română-chineză cu traducerea fonetică chineză. Culegere, traducere și note de Xu Wande. Editura Ideea Europeană, 2024)
