Poemul zilei(339)
Mi-am izgonit chiar somnul...
Ibn ‘Arabi (1165-1240)
De dorul pentru tine mi-am izgonit din pleoape
Chiar somnul cel de noapte, știindu-te pe-aproape
Gazelă-ntre gazele, prințesă-ntre prințese
Și te-am slăvit prin neamuri cu ranguri pe alese
Strigându-mă: sunt robul gazelei de ne-fire
Care-mi umplu carafa cu lacrimi de pelin
Și tot spre tine cuget, să mă mai nasc deplin.*
Căci, iată, fără hrană, mai viețuiesc, căci dorul
Mi se preface-n pâine și slobod mie-este zborul.
Nu-mi calcă pragul nimeni când zorile se crapă
Iar nedormirea curge ca vinul din năstrapă.
Căci dorul ce mă cheamă mi-a alungat din pleoape
Chiar somnul cel noptatic, știindu-te aproape.
Și-atunci, în clipa trează a soarelui ce naște
Mă tot întreb ce piedici viclene mă vor paște
Și ce pojar de flăcări va fi să mă scrumească
Adus, precum simunul, de trecere lumească,
De curgerea în care te torn ca-ntr-un poem
Și de atâta râvnă, gazela mea, mă tem.
Se crapă răsăritul cu stropi de curcubeu...
M-a părăsit chiar somnul... Sunt singur... Numai eu...
*Este vorba de ideea acelui Al-Insan-Kamil, omul perfect și, prin estensie, omul universal.
(din volumul Nebun de dor de Layla. Din lirica arabă de dragoste. Antologare, traducere din limba arabă, studiu introductiv și note de Dumitru Chican. Ediția a II-a revizuită. Editura PROEMA, 2024)
