Poemul zilei(267)
Totul îmi este clar
Goran Simić
Deci, am fost într-o casă de nebuni și am înțeles totul. Serios.
Am ascultat sunetele armonioase ale microfoanelor cerești
și ale boxelor din iad,
am ascultat ploaia bătând darabana pe geamantane îndepărtate
pe care cândva le-am lăsat la marginea drumului.
Îmi aduc aminte: nu m-am temut de nimic
și asta m-a speriat cel mai tare.
Luni întregi mi-am imaginat că sunt un schelet
decorat cu medalii, trecând pe la controlul pașapoartelor.
Dar până și asta s-a sfârșit
și totul îmi este acum clar.
Am fost și-n închisoare și am ascultat cum mă băteau. Serios.
Nu țin minte data exactă, însă cicatricile mele își amintesc.
Ca fălcile albastre ale unui rechin scos din mare
mușcam aerul și bariera din spatele meu.
În secret am păstrat o oglinjoară.
Pelerina militară de ploaie a tătălui meu
intra noaptea prin zid și se așeza într-un colț
pentru ca în zori să fie alungată de paznici.
Dar s-a terminat până și cu asta
și totul îmi este acum clar.
Mai târziu m-am oprit. Am tras linie. Serios.
Mi-am abandonat cârjele în pădure
când vântul a luat pelerina de ploaie a tatei
ducând-o la cer.
Am vorbit cu umbra mea, am stat la taifas cu zeul râului
și multe detalii triviale sunt acum în urmă.
De aceea nu cred
că voi muri într-un fotoliu
cu o pisică în poală
și un baston la-ndemână.
Într-o zi.
La fereastră.
(1952)
(din volumul Războiul s-a terminat, dragostea mea. Traducere de Claudiu Komartin și Anastasia Gavrilovici. Casa de Editură Max Blecher, 2023)
