Poemul zilei(229)
În douăzeci de ani
Elke Erb
voi fi ajunsă bătrână, sau? Adică plăpândă,
vlăguită, voi avea mai mult decât ocazional,
ba cu siguranță sistematic, în egală măsură,
pierderi ale memoriei, ale percepției.
Iar găurile, precum cel făcute de molii,
pe de altă parte, vor fi straturi
de țesut îngroșat – găuri doar din punctul meu de vedere –
nodulii nedizolvabili, de nepătruns.
Printre ei, eu.
De când mă știu, e o jale de fiecare dată
când supraviețuiesc pe undeva – de undeva până
(cât de neașteptat) altundeva.
Suprviețuirea aceasta o voi fi aranjat, o voi fi țesut
în timpul vieții, ca pe un text în perfect simplu.
Deci permanent, totuși, atunci
percep de fiecare dată tot mai clar, mai rapid decât acum &
în timpul vieții, ce rămâne, ce se îngroașă,
în timp ce eu slăbesc.
Slăbesc, mă blochez tot mai des, mă sprijin, stau în picioare
și gata. Mă întorc, precum în fața ușilor închise?
Într-un final, plecarea,
ca o prescurtare a perspectivelor ce mă depășesc
odată venite pe lume, acțiune trecută dar neterminată.
Curaj milităresc devotat sorții.
Iute ca săgeata,
ca în drum spre izvor, apa.
Nu voi auzi lucrurile nedigerabile care se spun.
Materia primă, tăcută totuși.
Găuri în sens, gâlmă existențială, de neînghițit
(gustări inaccesibile cu împotrivire). – Țin loc,
îmbinate una de alta, de cușcă
(sau doar îmbinările, fără noduri) – și înăuntru,
pitulat într-un colț, puiul stingherit
(fâlfâind, când apare cineva, cu aripile tăiate.
De parcă s-ar grăbi.)
De parcă s-ar speria.
Privirile bătrânei sunt mici și repezite
am văzut-o adesea. Cum bântuie
abătută,
că nu mai e potârnichea din stepă.
Ça ira.
17.10.95
(din volumul Salutare, barbarilor! Antologie de poezie germană de la Elke Erb la Yevgeniy Breyger. Traducere din limba germană de Manuela Klenke. Antologie îngrijită de Manuela Klenke & Joakim Umlauf. Casa de Editură Max Blecher, 2022)
