Poemul zilei(226)
Revolta gândului
Jovan Strezovski
Marea închisă se frânge cu zgomot,
glasul înnebunit al puiului de pasăre
gonește din neant,
Deschizându-mi drumul
el îmblânzește sunetul,
gonește ca sufletul sfâșiat.
Împușc soarele
care-mi dăruiește dintr-odată toată veșnicia
prin fericirea cometei care se stinge.
Oare ce suspină înlăuntrul meu,
să fie îngerul
care se plimbă însingurat prin templu,
sau cumplitul tiran
limpezindu-și sufletul
precum sinucigașul, ce singur viața și-a luat-o?
Împușc steaua,
strălucirea ei albă
căci fiecare răsărit
înseamnă pentru mine, sfârșitul.
O, iubire să fie aceasta, sau nebunie?
Împușc pasărea care înșală pământul.
Ea se stinge în tăcere ca înțelepciunea
care, totuși, mai are atâtea de spus.
Împușc lumina, de orice fel ar fi ea
fiindcă, înșelătoare, încălzește noaptea.
Mă împușc pe mine
când mintea scoate din nimic, la lumină, adevărul.
(din volumul Târziul de la amiază. În românește de Ioana Diaconescu. Editura Dacia Cluj-Napoca, 1979)
