Poemul zilei(269)
Subțirica din vecini
George Coșbuc
Ea mergea căpșuni s-adune,
Fragi s-adune –
Eu ședeam pe prag la noi.
Ea, ca șarpele din foi,
Vine-ncet, pe ochi îmi pune
Mânile ei mici și moi,
În ureche-o vorbă-mi spune,
Râde lung și fuge-apoi.
Pieptul plin cu mâna-l ține,
Strâns îl ține,
Că-i piept tânăr și mereu
Ar sălta, și-n salt e greu.
Stă pe loc și-i pare bine,
Bate-n palme: – ,,Te știu eu:
Nu mai viu! De viu la tine,
Mă săruți și nu mai vreau!”
Eu o chem și-i spui de toate,
Multe toate,
Multe bune și-n zadar.
– ,,Nu-mi faci capul călindar!
Nu te cred și nu să poate!”
Eu mă-ntorc: – ,,Ei du-te dar!”
Capul mi-l proptesc pe coate,
Stau pe prag, pe gânduri iar.
Stând așa, un braț ridică,
Blând ridică,
Părul meu, pe frunte dat.
Când mă-nalț rămân mirat.
– ,,Te-ai întors?” Și subțirică,
Ea pe piept mi s-a lăsat
Și zâmbea c-un fel de frică:
– ,,Răule, te-ai supărat?”
(din volumul Balade și idile. Editura Librăriei Socecü & Comp, 1893)
