Poemul zilei(258)
mi-e frică uneori
Eduardo Jenkins Dobles
Mi-e frică uneori,
mai ales în nopțile de insomnii și frig,
când plutește prin aer
culoarea nehotărâtă a unei amărăciuni
și umbra mi se pare că oftează-n geamuri,
făcând din timp un lanț de nostalgii,
mi-e frică atunci, dragoste, că nu te voi mai găsi.
Exiști, știu asta, și aștepți să te chem,
foșnet de carne, voce a speranței.
Dar lumea-i fără capăt și adesea
neștiutorul suflet se înșală
sub roza vânturilor care bat.
Ajută-mă să te găsesc
în acest labirint de ape și pământuri.
(din volumul Poezie contemporană din Costa Rica. Antologie, traducere și cuvânt înainte de Darie Novăceanu. Editura Univers, 1975)