Poemul zilei(261)
Alături de brumă
Jannette L. Clariond
(1949)
Sânge vărsat, am început să-ți scriu înainte de a mă naște.
Cum mai este acum chipul tău? Te aud plângând în visele mele,
ah, palidă Roză a Păcii, te aud plângând.
Porți în tine un soare care se va ivi în cele din urmă.
Dar tu, cunoșteai oare binecuvântarea
sau erai imaginea nopții pe care nimeni nu o cunoaște?
Vocea mea este o însetare de formă
pentru care nu mai dau roată golului.
Nu mai există limite în adâncul său.
Mă cufund în umbra care devine mai umbră
pe măsură ce intru cât mai adânc în inima caracatiței.
Remușcarea, mânia, vina sunt răni
pe care nu le vindecă ochiul ce în mine lucește albăstrui.
Mama mea este un tărâm îndepărtat de mine,
consolare care mă împinge spre șapte abisuri.
E oare nevoie să pronunț acum gura ei?
Aș fi preferat să o ascult,
deși rădăcinile ei îmi sfâșie măruntaiele.
Așadar am greșit singură, cheia nicicând nu se multiplică.
Dornică să-mi găsesc vocea, am pășit alături de brumă,
am străbătut văi și dealuri, orașe ninse,
ajungând să forțez în propriul meu gât tăcerea.
O visam pe mama plutind pe ape puțin adânci, printre alge,
într-un sarcofag de fildeș.
Iar vocea ei mă striga, iar eu îmi duceam o mână
la gură și alta la ochi, și îi juram că nu eu îi trădasem secretul,
că precis zidurile îi ascultaseră plânsul,
acel plâns furat de somn pe care doar eu știusem să-l deslușesc.
Am alergat spre spumă și, pe măsură ce mă apropiam,
sângele ei spre largul mării mă absorbea.
(din volumul bilingv Mi madre es una flama en la ribera•Mama mea e o flacără pe malul râului. Traducere din limba spaniolă de Dinu Flămând și Cătălina Iliescu Gheorghiu. Editura Tracus Arte, 2025)
