Poemul zilei(303)
Întâmplare XIX
Alexandru Mușina
(1954-2013)
După-amiezele cu coșuri pe față
Mă așteaptă la poarta uzinei,
Rumene și oarecari sub rochiile
Lor de comandă și neelegante.
,,Dă-ne o înghețată, suavule prinț,
De mult așteptăm ochii tăi albaștri
Și sângele tău de copil”.
Eu sunt crâncen jenat, nu le plac
Și-aș vrea să ajung cât mai repede-acasă
Unde tânjește dulcea sfioasă,
Dar ele știu mai bine ce vor și au bani,
Așa că le invit cu un gest de stăpân,
Îmi întind o bancnotă de 10.
,,Cam puțin, cam puțin”, șoptesc, însă ochii
Tot tineri îmi sunt și senini,
Deși un fel de vultur obez
Apoi comand, în timp ce, pe sub masă,
Mi s-a instalat de la o vreme-n stomac.
,,Ce drăguț, ce drăguț”, ciripesc după-amiezele;
Eu le privesc ce prost sunt fardate
În timp ce prin fruntea mea obosită
Trec golani cu pas legănat.
(din Opera poetică vol.1, ediția a II-a. Cuvânt înainte de Caius Dobrescu. Ediție alcătuită de Cristina Vasilică, Editura Tracus Arte, 2024)